Dimitrie Cantemir s-a născut în satul Silișteni, comuna Fălciu (azi Dimitrie Cantemir) din județul Vaslui.,fiind cel de-al doilea fiu al serdarului Constantin şi al jupânesei Ana Bantăş, informează Enciclopedia României.
La 15 iunie 1685, tatăl său, Constantin Cantemir a fost numit domn al Moldovei, cu ajutorul lui Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti. Preocupat de educaţia fiilor săi, Constantin Cantemir a adus la Iaşi pe Ieremia Cacavela, un învăţat care studiase în Germania şi care cunoştea operele filosofului van Helmont.
Dimitrie a fost trimis în 1688 de tatăl său ostatec la Constantinopol, oraş în care a studiat la Academia Patriarhiei Ortodoxe cu unii dintre cei mai mari profesori greci şi turci de pe atunci. A învăţat limbile greacă, latină, slavonă, turcă, arabă şi persană şi a intrat în contact cu literaturile clasice, cu filosofia neoaristotelică, opusă misticismului ortodox şi bizantin.
La 13 martie 1693, cu două săptămâni înainte de moartea lui Constantin Cantemir, Dimitrie a fost ales domn al Moldovei. Turcii nu i-au dat confirmarea, iar în urma uneltirilor lui Constantin Brâncoveanu, domn al Moldovei a fost numit Constantin Duca, ginerele acestuia. Dimitrie a fost nevoit să se întoarcă la Constantinopol pentru a-şi continua studiile.
După îndepărtarea de la domnie a lui Constantin Duca, Antioh Cantemir a ocupat tronul Moldovei, iar Dimitrie a devenit capuchehaie, un fel de ambasador la Constantinopol. El a sprijinit ascensiunea fratelui său, urmărind obţinerea tronului Ţării Româneşti.
La 30 august 1698 i-a apărut la Iaşi lucrarea de tinereţe influenţată de profesorul Ieremia Cacavela: Divanul sau gâlceava Înţeleptului cu Lumea sau giudeţul Sufletului cu Trupul. Prin Pacea de la Karlowitz din 1699, Poarta Otomană a recunoscut trecerea Transilvaniei sub stăpânirea habsburgică. 1699 a fost anul în care Dimitrie Cantemir s-a căsătorit cu domniţa Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, fost domn al Ţării Româneşti.
În anul următor, la 14 septembrie, locul lui Antioh Cantemir a fost luat de Constantin Duca, iar Dimitrie împreună cu familia, două fete şi patru băieţi s-au stabilit la Istanbul, în casa pe care a construit-o conform planurilor sale. În 1700 a scris şi o lucrare teologică în limba latină Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (Imaginea de nezugrăvit a ştiinţei sacre). La Istanbul, Dimitrie Cantemir a redactat în 1701 lucrările: Compendiolum universae logices institutionis (Mic compendiu al bazelor logicii) şi Ioannis Baptistae van Helmont, Physices universalis doctrina (Doctrina fizicii universale a lui J. B. Helmont). 1705 a fost anul în care a terminat Istoria ieroglifică sau istoria secretă, prima creaţie cultă, în proză, de mari proporţii din literatura noastră.
Dimitrie Cantemir a ajuns domn al Moldovei în luna decembrie 1710. Omul său de încredere a fost cronicarul moldovean Ion Neculce, mai întâi spătar, apoi hatman. În 2/13 aprilie 1711 Dimitrie Cantemir a încheiat la Luţk un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare care se angaja să-l ajute în lupta pentru eliberarea ţării de otomani şi îi garanta integritatea hotarelor. La 20 mai 1711 moldovenii erau chemaţi de Cantemir printr-o proclamaţie să se alăture în lupta pentru înlăturarea dominaţiei otomane. La 24 iunie 1711 ţarului Petru I i se face o primire călduroasă la Iaşi.
În perioada 8/12 iulie 1711 Cantemir i s-a alăturat lui Petru I în campania împotriva turcilor, iar Moldova a intrat sub suzeranitate turcească. Petru I a pierdut bătălia de la Stănileşti şi a acceptat pacea, iar prima condiţie a păcii a fost extrădarea lui Cantemir la cerinţa lui Cerchez-paşa emisarul marelui vizir Baltacı Mehmet Pasha. Pierderea bătăliei a însemnat sfârşitul domniei lui Cantemir în Moldova şi începutul exilului în Rusia.
Dimitrie Cantemir a reuşit să se refugieze în Rusia împreună cu familia şi cu un grup mare de slujitori credincioşi printre care s-a numărat şi Ion Neculce. Ţarul i-a oferit protecţie şi o serie de proprietăţi în jurul Harkovului. În 1713 Cantemir s-a instalat împreună cu familia la Moscova, iar în data de 11 mai a aceluiaşi an a murit soţia sa Casandra. Cinci ani mai târziu Cantemir s-a recăsătorit cu prinţesa Anastasia Trubeţkoi. Ţarul şi ţarina i-au fost naşi, momentul fiind marcat prin renunţarea lui Cantemir la hainele orientale, adoptarea modei apusene introduse de Petru cel Mare şi raderea bărbii. A fost numit în 1718 printr-un ordin al ţarului membru al Senatului Rusiei. L-a însoţit pe ţar într-o expediţie la Marea Caspică şi în Caucaz, prilej cu care a redactat proclamaţii în limbile populaţiilor din Caucaz şi Persia.
În 1722 a călătorit pe Marea Caspică, a participat la lupta de la Derbent şi la cucerirea oraşului Baku. În timpul campaniei din 1723 boala de care suferea s-a agravat şi a fost nevoit să se întoarcă la reşedinţa sa de la Dimitrovka unde a sosit la 19 martie. În seara zilei de 21 august 1723 a trecut în eternitate, la vârsta de 50 de ani. A fost înmormântat în Rusia, iar în 1935 osemintele sale au fost aduse în România şi se află la Biserica Domnească Trei Ierarhi din Iaşi.
Anul 2023 a fost dedicat, în România, lui Dimitrie Cantemir.
